TRECEREA FRONTIEREI COPII MINORI

Informațiile prezentate mai jos au un caracter general, astfel încât, pentru a fi bine informați despre situația dumneavoastră concretă, contactați biroul notarial. Notarul public este un profesionist al dreptului care vă poate ghida în rezolvarea problemelor juridice cu care vă confruntați.

Pentru a trece frontiera, dacă nu sunt însoțiți de ambii părinți, persoanele/părintele singur care însoțesc copii minori trebuie să prezinte o declarație în formă autentică în care părinții/celălalt părinte și-a (u) exprimat acordul în acest sens.

Potrivit dispozițiilor legale acordul părinților se poate da pentru o perioadă de călătorie de cel mult 3 ani.

ACTE NECESARE – ÎN ORIGINAL:

  1. Carte de identitate părinți.
  2. Certificat de naștere copil.
  3. Carte de identitate/pașaport minor – dacă există.
  4. Certificat de căsătorie/sentință/certificat de divorț părinți.
  5. Date de identificare ale persoanei cu care călătorește minorul/indicarea companiei aeriene.